7. MUNTENIA CENTRALĂ (BAZINUL INFERIOR AL DÂMBOVIŢEI)

[p. 114]

7.2. Aşezarea de la Soldat Ghivan

Aşezarea a fost săpată în 1961-1962 de Gh. Cazimir, dar a fost publicată numai – dat totuşi – în 1981[19]. Situl se află în nord-estul Bucureştiului actual, în cartierul Fundeni, pe strada Soldat Ghivan, pe terasa dreaptă a Colentinei. Aşezarea este compusă din 16 bordeie, cu adâncimi de săpare între 0,85 şi 1,14 m. de la solul actual[20] (ceea ce nu spune mare lucru, decât că probabil adâncimile de la solul antic ar putea fi cele normale, respectiv –0,5-0,8 m.), cu variaţii de mărime normale, respectiv de la minim 2,5 x 2 la 5 x 3 m, cu doar câteva cazuri în care s-au observat gropi de par de susţinere a acoperişului, cu aliniamente bilaterale (B.11) sau lateral şi median (B.13)[21]. Instalaţiile de încălzire sunt cele tipice în epocă şi în zonă, respectiv cuptorul scobit într-un colţ (acelaşi de NE, cu două variaţii, respectiv latura de N). Într-un caz există un al doilea cuptor, scobit în peretele “exterior”, la colţul de SE (probabil din pricina surpării primului).

[p. 115]

Conform descrierii autoarelor monografiei, locuinţele se grupează, câte 3, 4 sau chiar 6, în jurul unor locuinţe mai mari, lăsând la mijloc un spaţiu gol, aproximativ circular[22]. Această descriere este cel puţin curioasă, din moment ce planul publicat pe pagina anterioară[23] ne arată spre NE un al patrulea grupaj, mâncat parţial de râpa spre strada Soldat Ghivan, dar din care se mai vede un bordei şi jumătate, grupaj care ruinează frumoasa sugestie cu “locul rotund din mijloc”. În plus, nici în acest caz nu avem garanţia că cercetarea a făcut tot ceea ce era posibil, laturile de NV şi S ale aşezării nefiind controlate corespunzător.

Despre inventarul ceramic ni se comunică, la nivel general, că este de o uniformitate rar întâlnită, sugestie pe care o reţinem[24], nu fără a adăuga mici observaţii. Una este planimetrică: complexele nici nu se suprapun, nici nu sunt atât de aproape unul de altul pentru a face imposibilă coexistenţa (totuşi, B.9 şi B.10 sunt cam la limită, sub 1 metru); o altă observaţie este conjuncturală: B.10 conţine nu mai puţin de 1124 fragmente ceramice, ceea ce seamănă mai mult a groapă menajeră (evident, după stricarea locuinţei), ceea ce înseamnă mai departe că locuirea a mai durat relativ mult după încetarea funcţionării B.10 (iată că grupul nordic de locuinţe a rămas fără leader!). Avem deci minim două sub-faze de locuire. O a treia observaţie se referă la descrierile diferite de fabricaţie a ceramicii, de la complex la complex; despre B.8 se spune, de pildă, că pasta vaselor conţine “mai multă ceramică pisată”, iar în mod excepţional au fost sesizate şi paie în pastă (B.12, iar exemplele ar putea continua)[25].

Datorită fibulei digitate[26] aşezarea a fost datată în a doua jumătate a sec. VI, mai probabil din ultimul sfert.

Voi încerca în continuare, cu mijloacele specifice, să testez omogenitatea inventarului, şi, eventual, să propun o datare a aşezării. Autoarele nu furnizează informaţii sistematice despre situaţia statistică a raportului între tehnici; atunci când se întâmplă, cifrele sunt în favoarea ceramicii lucrate cu mâna, în proporţie de două treimi (B.8 = 67%); în alte câteva situaţii situaţia pare asemănătoare (B.3, B.13), dar se poate ajunge la 90% (în B.10, care reflectă însă mai degrabă situaţia complexelor vecine, B.9, de pildă, pentru care a funcţionat ca groapă menajeră[27]). La nivelul bazei de date (a ilustraţiei, practic) situaţia este asemănătoare: din 239 înregistrări tip “oală-borcan” (şi forme conexe), 11 au un statut tehnologic neclar, iar ceramica modelată manual reprezintă 141 fragmente (61,8%); din ceramica lucrată la roată, 72 de fragmente sunt raportate ca produse cu roata rapidă (82,8% din ceramica lucrată la roată, adică un procent semnificativ mai ridicat ca la Ciurel, dar altfel normal, în epocă) iar restul – 15 fragmente – sunt produse pe roata lentă (conform raportului). Cele 239 de înregistrări de oale-borcan se raportează unui total general de 262 înregistrări, respectiv 91,2%, adică o sărăcie funcţională remarcabilă, dar mai puţin exasperantă decât la Ciurel (344 din 361, respectiv 95,3%). În ce priveşte comparaţiile de dimensiune, aici diferenţele sunt mai substanţiale: la Soldat Ghivan diametrul mediu la buză este de 12,9 cm. (faţă de 11,5 pe seria timpurie de la Ciurel), iar volumul mediu dedus este de 2,82 l. (faţă de 1,83 l. pentru acelaşi termen de comparaţie). Aceste din urmă diferenţe recomandă o diferenţiere în timp de minim un sfert de secol. Aceste cifre sunt compatibile (sau chiar mai mari) decât siturile timpurii de la Dulceanca, ceea ce recomandă coborârea datării în prima jumătate a secolului[28].

[p. 116]

Vom încerca în continuare să vedem ce arată seria morfologică (pentru clasificare v. Anexe, p. 225-226) distribuită pe complexe. Fatalmente rezultatele nu pot fi atât de interesante ca la Ciurel, deoarece un număr similar de piese se împarte la ceva mai multe grupe morfologice şi la ceva mai multe complexe, deci pulverizarea informaţiei va produce rezultate care se află, pentru aproape toate complexele, sub limita de credibilitate. Cifrele reprezintă procente din materialul clasificabil din fiecare complex; au fost eliminate complexele cu o singură piesă:

grupa tipologică B_7 B_12 B_11 B_16 B_13 B_4 B_8

SldG1a 33,33 50,00

SldG1b 16,67

SldG2a 33,33

SldG2b 50,00 25,00 33,33 50,00

SldG3a 25,00

SldG3b 16,67

SldG4a 50,00

SldG4b 50,00

SldG4c 16,67

SldG4d 16,67

SldG6a 50,00 50,00

SldG6b 33,33

SldG7

SldG8 50,00

SldG9 50,00

În ciuda sărăciei materialului comparativ, cifrele se leagă până la B.4 (penultima coloană); având în vedere că B.4 şi B.8 fac parte din grupări planimetric diferite, dispare una dintre bănuielile de început, că ar fi fost posibil ca grupările să reprezinte episoade diferite de locuire. Aşezarea reprezintă, cu destulă probabilitate un singur nivel de locuire (cu menţiunile de subfaze de la început).

ÎNAPOI LA CUPRINS VOLUM I

ÎNAPOI LA INDEX

MAI DEPARTE – aspectul Străuleşti

---

[19] FERCHE & 1981 (împreună cu Margareta Constantiniu).

[20] FERCHE & 1981, p. 293.

[21] FERCHE & 1981, p. 293; dacă ar fi să ne luăm după unele teorii (COMŞA 1978 a, p. 115) aceste bordeie cu gropi de par sunt de origine slavă; în aceeaşi aşezare există şi o locuinţă (B.2) cu cuptor cu “horn”, de certă tradiţie dacică (ibidem); iată ce uşor am ajuns la “convieţuire” (paşnică, evident!).

[22] FERCHE & 1981, p. 293. În studiul de sinteză al culturii (FERCHE 1984, p. 124) se renunţă la descrierea circulară (care rămâne valabilă numai pentru Străuleşti-Lunca; şi aceasta din urmă este discutabilă fiind săpătură de salvare; motivul unui spaţiu gol, în mijloc, pe o luncă, poate fi o banală baltă) şi face o descriere similară cu cea din acest text; v. şi CURTA 1998.

[23] FERCHE & 1981, p. 292, fig. 1, adică faţă în faţă cu textul de la p. 293.

[24] FERCHE & 1981, p. 293.

[25] Descrierea ceramicii la FERCHE & 1981, p. 295-319.

[26] FERCHE & 1981, fig. 20; fragmentară, respectiv numai placa digitată, cu decor derivat - şi degenerat – din tipul spiralic, ceea ce o asigură a nu fi printre cele mai timpurii.

[27] Gropile menajere în general lipsesc (la Soldat Ghivan există totuşi una); locuitorii însă nu ezită să folosească bordeie dezafectate acestui scop; situaţie similară la Piatra-Sat – Vadu Codrii (săpătură proprie 1998, nepublicată, dar cu rezumat substanţial în Rapoartele anuale)

[28] În ciuda fragmentului de fibulă digitată (FERCHE & 1981, p. 323, fig. 20), cu decor degenerat din tipul spiralic, care ar trebui să se dateze în a doua jumătate a sec. VI sau chiar mai târziu. Nu am înţeles, din raport, situaţia stratigrafică a piesei.